De la lacrimile de durere, la cele de fericire. „Săptămâna fierbinte” a Monicăi, jucătoarea cu o dreaptă neconvențională. „E greu să joci împotriva mea când este atât de cald și atât de umed”

De la lacrimile de durere, la cele de fericire.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Monica Niculescu a prins un parcurs de vis în China, la Guangzhou, cu mai puțin de o săptămână înainte de împlini 27 de ani (pe 25 septembrie). „Moni” a strălucit din nou în China, devenind, la capătul finalei încheiate cu scorul d 6-4, 6-0 împotriva franțuzoaicei Alize Cornet – călăul Serenei Williams în două rânduri în 2014, cea mai titrată româncă a acestui sezon.

Vremea, mai apropiată de ceea ce te aștepți să primești în mijlocul lunii lui Cuptor decât pe finalul primei luni de toamnă, o formă sportivă excelentă dar și constanța loviturlor au fost principalele piese ale puzzle-ului câștigător pentru jucătoarea din Slatina, devenită doar a șasea româncă care își trece în palmares cel puțin două titluri la Simplu în tenisul profesionst feminin. „Sunt foarte fericită, a fost important să închid așa, rapid, pentru că a fost foarte, foarte cald și sunt foarte obosită„, a spus la finalul partidei, pentru site-ul oficial WTA, Monica Niculescu, care la capătul ultimului punct nu și-a putut controla lacrimile.

Oboseala și epuizarea nu au împiedicat-o nici un moment în turul de forță de 10 game-uri consecutive adjudecate de Monica pentru primul trofeu din 2014, la Simplu. „La începutul turneului, am avut un sentiment bun legat de această competiție. a fost increibil să termin atât de puternic.Sunt fericită și încrezătoare„, a completat Monica, cu entuziasmul care nu a părăsit-o niciodată de-a lungul carierei.

3 trofee a câștigat Monica Niculescu în 2014: sportiva de 26 de ani a început sezonul cu două victorii la dublu, alături de Klara Koukalova, la Shenzen, în China și apoi la Hobart (Australia). La Guangzou, Monica a câștigat al doilea turneu WTA de simplu. Monica o depășește astfel pe Simona Halep ca număr total de trofee obținute în acest an, a doua jucătoare a lumii impunându-se la Doha și la București.

Monica a dominat-o clar din punct de vedere fizic pe Alize Cornet, a 22-a jucătoare a lumii, cea care a pornit bine, cu break și patru game-uri câștigate dintre primele șase șase disputate, dar s-a sufocat pe parcurs. Românca a făcut ravagii la retur, franțuzoaica cotată cu a doua șansă la trofeu câștigându-și doar patru dintre punctele începute cu serviciul în setul secund. „Este greu să joci împotriva mea, în asemenea condiții, pentru că trimit foarte multe mingi înapoi, alerg mult și lupt pentru fiecare minge„, a explicat Monica.

6 românce s-au impus în cel puțin două turnee WTA: Virginia Ruzici, Irina Spîrlea, Ruxandra Dragomir, Alexandra Dulgheru, Simona Halep și Monica Niculescu

China îi priește Monicăi – în 2011 o bătea pe Na Li și intra la scurt timp între primele 30 de jucătoare ale lumii

În 2011, Monica obținea una dintre cele mai importante victorii ale carierei la Beijing, împotriva lui Na Li, cu un scor identic cu cel reușit în finala de la Guangzou, 6-4, 6-0. „Chinezii m-au iubit. M-au rugat să particip la Kid’s Day,, m-am simțit extraordinar„, declara atunci Monica. În toamna lui 2011, Monica s-a oprit în semifinale, dar se afla în plină ascensiune în clasamentul general mondial, către Top 30.

Personaj central în presa americană, în timpul ultimului turneu de Mare Șlem

În 2014, Monica Niculescu, a fost, fără voia ei, protagonista turneului de la Wimbledon, atunci când coechipiera sa, Klara Koukalova a lovit-o cu serviciul în ceafă, un incident pe care sportiva din Slatina nu a reușit să îl înțeleagă, nici la săptămâni bune după incident.

În plus, într-un circuit al sportului alb în care jucătocătorii și jucătoarele cresc urmând un șablon bine stabilt, cu lovituri care seamănă din ce în ce mai mult, Monica este o prezență aparte cu forehand-ul său lovit aproape exclusiv tăiat, cu slice, în loc de obișnuita lovitură de dreapta în forță ,cu cât mai mult top spin. Astfel, Monica a fost personajul principal al unui articol amplu în edițía online a publicațíei New York Times, în timpul US Open-ului. Ben Rothenberg lăuda, chiar după înfrângerea Monicăi din turul secund al turneului de la Flushing Meadows, curajul româncei, care rupe tiparele, într-un material la fel de consistent precum cel rezervat Simonei Halep, pe care acum, l-a reluat. „Refuză să renunțe la mingea tăiată, cu care se simte comfortabil pentru lovitura care, i-au promis toți antrenorii, că ar putea să o ducă în Top 10„, scria Rothenberg,  unul dintre cei mai activi jurnaliști specializați în tenis.

28 este cea mai bună clasare a Monicăi Niculescu la Simplu – poziție atinsă pe 27 februarie 2012

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×